Accident la Drăgăneşti. Şoferiţă de 70 de ani rănită grav

Maria ROMANIŢĂEveniment14 decembrie 2023

În data de 13 decembrie 2023, pe raza localităţii Drăgăneşti din judeţul Galaţi, pe DN 25 (km 4+700), a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite.
În fapt, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Matca, în timp ce conducea un autoturism pe artera rutieră menţionată, în timp ce ieşea din curtea unei societăţi comerciale pentru a-şi continua deplasarea către municipiul Galaţi, ar fi acroşat un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 70 de ani, din sat Drăgăneşti, comuna Drăgăneşti, judeţul Galaţi, care avea direcţia de deplasare dinspre municipiul Galaţi către municipiul Tecuci. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a ricoşat într-un alt autoturism, care se afla în staţionare şi la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Tecuci.
Femeia a fost rănită grav, iar bărbatul aflat la volanul primului autoturism a suferit răni uşoare.
La testarea alcoolscop a celor trei conducători auto, rezultatele au fost negative, iar ulterior aceştia au fost transportaţi la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, informează IPJ Galaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp