08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Adolescentă lovită de frate, ambii fiind băuţi
Adolescentă lovită de frate, ambii fiind băuţi

Bătaie şi scandal noaptea în comuna Cuca. Acolo au fost chemaţi poliţiştii şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru o fată de 12 ani care ar fi fost agresată de un membru al familiei. Problema este că, atunci când poliţiştii au ajuns la faţa locului, toţi membrii familiei - mama, tata şi cei doi copii, de 12 şi 16 ani - erau băuţi. Cea agresată era fata de 12 ani. Fratele ei i-a dat cu o cărămidă în cap.
„Pe fondul unui conflict spontan, adolescentul şi-a lovit sora cu o cărămidă în cap. S-a solicitat intervenţia ambulanţelor”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, IPJ Galaţi.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire şi altre violenţe. La spitalul de Psihiatrie au ajuns şi mama de 34 de ani şi fiul de 16 ani. Amândoi erau băuţi bine. Tatăl a fost lăsat acasă, deşi consumase şi el alcool, dar probabil mai puţin ca restul familiei. Protecţia Copilului va ancheta acest caz. Starea de sănătate a fetei de 12 ani, aflată la Spitalul de Copii, este stabilă şi copila este în afara oricărui pericol.


Articole înrudite