Urmare a îndemnului adresat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru sprijinirea credincioşilor care au suferit în urma inundaţiilor din sudul ţării, în cadrul campaniei umanitare „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost iniţiată o colectă în bani, alimente neperisabile şi cereale la nivelul tuturor unităţilor bisericeşti.
În acest sens, în Postul Adormirii Maicii Domnului, prin implicarea ppcc preoţi şi prin dărnicia bunilor şi milostivilor creştini de la Dunărea de Jos, până în momentul de faţă, a fost totalizată suma de 97.400 lei şi au fost colectate ajutoare materiale: 51,5 tone cereale, 2250 l ulei, 2000 kg. zahăr/ulei, 1600 kg. faină/mălai, 650 kg. fasole, 270 pilote/pături, precum şi ale alimente neperisabile – conserve, paste făinoase etc.
În data de 18 august, Protoieria Covurlui din Arhiepiscopia Dunării de Jos şi ea grav afectată de inundaţii în prima decadă a lunii septembrie din anul 2013, a organizat un transport umanitar în Episcopia Slatinei, în parohiile Icoana şi Coloneşti. Aici, un număr de aproximativ 340 de familii afectate de revărsarea apelor au fost sprijinite cu 50 t. cereale, 1.500 l. ulei, 1.500 kg. zahăr/orez, 1.300 kg. mălai, 500 kg. fasole, 160 de pături/pilote, în valoare de 60.000 lei.
După centralizarea finală a ajutoarelor financiare şi materiale colectate, vor fi organizate şi alte transporturi pentru sprijinirea credincioşilor din zonele afectate.