Accident grav de circulaţie, luni, la prima oră a dimineţii, pe bulevardul Coşbuc. O salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost răsturmată după impactul cu o maşină ce ar fi avut numere de Bulgaria. Autoturismul nu a acordat prioritate ambulanţei, care era în misiune şi avea aprinse semnalele acustice şi luminoase. Ambulanţa aducea la Spitalul de Urgenţă Galaţi un pacient în vârstă de 79 de ani din Tg. Bujor. De fapt ambulanţa aparţinea substaţiei de acolo. În urma impactului, pacientul, şoferul ambulanţei şi asistenta au fost răniţi. Şoferul autoturismului a fugit de la locul faptei după ce a văzut ce a făcut, dar a abandonat maşina. Poliţiştii gălăţeni încă îl mai căutau şi după-amiază.
„Şoferul unui autoturism care venea dinspre str. Aurel Vlaicu către blv. Coşbuc nu a acordat prioritate ambulanţei în misiune. În urma impactului au fost rănite trei persoane. Este vorba de pacientul aflat în ambulanţă, de şofer şi de asistentă. Şoferul autoturismului care a fost implicat în accident a părăsit locul accidentului. Se fac cercetări pentru identificarea autorului”, a precizat insp. Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Cele trei victime au fost duse la Spitalul de Urgenţă, dar numai pacientul a rămas internat în secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă.
„Pacientul în vârstă de 79 de ani este ţinut sub sub supraveghere şi din cauza traumatismelor suferite în urma accidentului, este vorba de un traumatism toracic cu fractură de coaste şi o plagă la nivelul sprâncenei, dar şi din cauza afecţiunii cardiace. Este un cumul de afecţiuni, dar starea lui este stabilă”, a precizat dr. Lucica Grigorică de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Ambulanţa implicată în accident era singura care mai deservea substaţia de la Tg. Bujor. „Echipajul nostru avea pornite semnalele acustice şi pe cele luminoase. Am intervenit cu alte echipaje pentru pacientul din salvarea lovită şi pentru colegii noştri. Nu li s-a acordat prioritate, se pare. Din păcate, celelalte două ambulanţe de la Tg. Bujor erau defecte şi doar aceasta mai era funcţională. Ni s-a spus că este deteriorată 100% din cauza accidentului. De acum înainte vom trimite din Galaţi ambulanţă la Tg. Bujor, dar nici aici nu avem prea multe. Din păcate, nu este primul accident cauzat de neacordarea de prioritate în care ambulanţele sunt implicate”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.