Macaragiul rănit la Uzina de Apă nr. 2 a decedat luni după-amiază, 25 iunie 2018, în secţia Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă Galaţi. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, s-a răsturnat cu macaraua pe care o opera, în timp ce efectua lucrări la Uzină. Citeşte AICI - "Accident de muncă cu victime la Uzina de Apă nr. 2"
Se pare că o fractură la baza craniului, descoperită ulterior, în afara fracturilor lombare şi cranio-faciale, i-a adus sfârşitul. A fost conştient multă vreme, însă, apoi a suferit un stop cardiorespirator. "Ancheta va fi efectuată acum direct de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Noi am anunţat reprezentanţii de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub presiune si Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), fiind vorba despre un utilaj supus iscirizării, iar ei vor stabili datele tehnice. Secţia 3 Poliţie a deschis o anchetă", a spus Viorel Dumitru, ITM Galaţi.
Dosarul cu concluziile anchetei va ajunge la procurorii Parchetului de pe lânga Judecătoria Galaţi.