12 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vacanţa de iarnă s-a încheiat iar de azi elevii şi studenţi vor reveni la cursuri până pe 29 de ianuarie, când pentru cei din sistemul universitar urmează o săptămână de vacanţă intersemestriala, conform calendarului anului şcolar. Semestrul al doilea va începe pe 7 februarie. Vacanţa de primăvară a elevilor din sistemul preuniversitar este programată în perioada 16 - 25 aprilie 2011, cursurile semestrului II începând pe 26 aprilie. Acestea se vor încheia pe 17 iunie 2011. Însă, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, "în situaţii deosebite, în funcţie de condiţiile climaterice şi de specificul şcolii", inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Articole înrudite