După scumpire apar hoţii de combustibil

M.R.Eveniment5 ianuarie 2011

Dacă tot s-au scumpit, combustibilii au ajuns acum atât de râvniţi încât unii riscă şi ani de puşcărie ca să îşi vadă rezervorul plin. Aşa se face că ieri, P. Gheorghe, din comuna Iveşti, a sesizat poliţiştii din localitate cu privire la faptul ca în ziua de 2.01.2011, ora 22.00, l-a surprins pe A. Marian, de 31 ani, din aceeaşi comună, în timp ce sustrăgea motorină din rezervorul unui camion ce îl avea parcat în faţa locuinţei sale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Tot în aceeaşi zi, H. Hristache, de 21 ani, din Galaţi, a sesizat faptul că a reţinut un individ care umbla la portbagajul maşinii sale. „La faţa locului a fost dirijat un echipaj de siguranţă publică, ocazie cu care a fost identificat P. Nicolae, de 38 ani, din Galaţi. Acesta, folosind chei potrivite, a încercat să deschidă buşonul de la rezervorul unui autoturism parcat în zona Bisericii Sf. Dumitru.    Asupra suspectului poliţiştii au găsit un bidon din material plastic de 10 litri şi un furtun cu care intenţiona să sustragă combustibil din rezervor. În urma controlului corporal sumar efectuat, asupra bărbatului a mai fost găsit şi un cuţit tip briceag, cu lungimea totală de 20 cm. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 4 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port ilegal de cuţit, în loc public, şi furt”, a declarat scms. Cristina Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp