24 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bustul lui Eminescu din zăpadă, expus în cartierul Micro 21
Bustul lui Eminescu din zăpadă, expus în cartierul Micro 21

În curtea interioară a unor blocuri din cartierul Micro 21 din Galaţi, a fost ridicat, şi în acest an, din zăpadă, bustul poetului Mihai Eminescu. Autorul lucrării, pensionarul de 75 de ani, Petru Darie, nu putea să lase să treacă aniversarea marelului poet naţional fără a-l sculpta în zăpadă.

15Eminescu2

"Dacă am avut zăpadă, am lucrat. Chiar când a fost mai puţină, am făcut curăţenie pe aici, prin zonele astea, şi am strâns-o grămadă că să pot să realizez ceva. Am fost un pic descurajat prin faptul că nu îmi mai reuşea lucrarea şi mi-am zis «Unde e talentul? Mi-a dispărut talentul!», dar m-am uitat pe Youtube iar şi iar şi am reuşit din nou", a spus Petru Darie (FOTO). Statuia are ataşat şi un steag pe care scrie "TRĂIASCĂ NAŢIA ROMÂNĂ". Vecinii i-au fost, ca de obicei, alături lui Petru Darie şi l-au ajutat şi încurajat să iasă din pana de inspiraţie. Pentru locatarii din zonă, statuia lui Eminescu din zăpadă a devenit o tradiţie în jurul datei de 15 ianuarie, în anii când este zăpadă. Petru Darie vrea să sculpteze tot în zăpadă şi bustul lui Al. I. Cuza dacă vremea mai ţine cu el şi pe 24 ianuarie.


Articole înrudite