23 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Caricaturi, post nou de poliţie şi surprize pentru copii
Caricaturi, post nou de poliţie şi surprize pentru copii

O inedită expoziţie de caricaturi semnate chiar de un poliţist, inaugurarea unui nou post de poliţie, surprize pentru copii. Sunt doar câteva dintre acţiunile pregătite de poliţiştii gălăţeni pentru marcarea zilei Poliţiei Române. Chiar dacă Ziua Poliţiei Române se sărbătoreşte pe 25 martie, în toată ţara, ca şi în Galaţi, poliţiştii au început acţiunile legate de această dată încă de la sfârşitul săptămânii. În contextul sărbătorii a 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi a organizat în ziua de 23 martie, la sala de lectură „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, o expoziţie de caricatură intitulată „Vadul infractorilor”.
Caricaturile, care au fost realizate de cms. Cătălin Ionescu din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost reunite într-o broşură ce poartă chiar titlul expoziţiei. „Cred că este o acţiune inedită. Nu s-a mai întâmplat în Galaţi să avem o astfel de expoziţie tematică”, a precizat şeful IPJ Galaţi, cms. Dănuţ Lefter. Autorul broşurii de caricaturi este cunoscut în „branşa” caricaturiştilor. „Ideea de a realiza broşura a apărut acum şase luni, când m-am gândit că aşa poate arătăm altfel activitatea poliţiei. Broşura are două părţi. În prima sunt caricaturi despre activitatea infractorilor, iar în a doua despre activitatea poliţiei”, a spus cms. Cătălin Ionescu, la lansarea broşurii.
Luni, la Independenţa are loc o altă acţiune legată de manifestările sărbătoririi Zilei Poliţiei Române. Acolo se va inaugura noul sediu al postului de poliţie al comunei. Şi poliţiştii s-au gândit să profite de această ocazie, pentru a le prezenta copiilor laboratorul criminalistic, autospeciala Serviciului Rutier, iar poliţiştii Seviciului pentru Acţiuni Speciale vor prezenta armamentul din dotare. La final, copiii vor putea urmări un exerciţiu cu un câine de urmă şi vor primi recomandări cu caracter preventiv de la specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.


Articole înrudite