Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Oancea aparţinând Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi au reţinut 240 de ceasuri de mâna dezasamblate marca Atlantic, pentru care exista suspiciunea că ar fi contrafăcute. Valoarea de piaţă a produselor originale este de circa 240.000 de lei. „La Biroul vamal Oancea, pe sensul de intrare s-a prezentat cetăţeanul moldovean Valeriy B., în vârsta de 28 de ani, în calitate de călător într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. Microbuzul se deplasa pe ruta Republica Moldova – Turcia. În bagaje, bărbatul avea următoarele bunuri, pe care le-a declarat la autoritatea vamală la intrarea în ţară: 240 bucăţi ceasuri de mână dezasamblate marca Atlantic, e vorba de carcase, cadrane, mecanisme şi curele; 13 bucăţi încuietori pentru brăţări de ceas Cartier; 170 bucăţi baterii de ceas Maxell şi 150 bucăţi baterii de ceas Sony. Inspectorii vamali, împreună cu reprezentanţi ai SSOVMA - compartimentul Drepturi de proprietate intelectuală din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, au luat măsura reţinerii bunurilor în vederea verificării autenticităţii acestora, notificând în acest scop titularii mărcilor respective. Valoarea de piaţă a produselor, dacă acestea ar fi originale, este de circa 240.000 de lei”, a precizat Sorin Niţă, purtător de cuvânt al DRAOV Galaţi. Aceste măsuri au fost luate în conformitate cu prevederile Regulamentului 1383/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.