17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vineri a avut loc la Universitatea Dunărea de Jos lansarea cărţii „Citeşte-mă pe mine - Jurnal de idei”, scrisă de Viorel Rotilă. Lansarea s-a realizat în cadrul simpozionului „Anul Cioran” la Universitatea „Dunărea de Jos”. Cartea exprimă, în primă instanţă, dorinţa unui copil de a beneficia de atenţia tatălui în aceeaşi măsură în care beneficiau cărţile. Contextul a făcut însă ca modalitatea de exprimare a acestei dorinţe să aibă un sens mai profund, ce coincide cu o orientare fundamentală a modernităţii: a face din om obiectul oricărei cercetări şi fundamentul tuturor orientărilor. Situaţia, discret melodramatică, a orientat atenţia autorului asupra raporturilor pe care egoismul justificat al copilului le relevă ca fiind de fapt ale omului modern, acesta dorind să se bucure de toată atenţia, să fie subiectul şi obiectul oricărei cercetări. Titlul cărţii semnifică şi necesitatea unei orientări a atenţiei către cei din proximitatea noastră, într-o epocă a relaţiilor superficiale, puse în scenă de excesul de mijloace de comunicare şi de sărăcia sensurilor vehiculate pe aceste căi.
Cu un titlu ce trage de mânecă cititorul, formă a rostirii egoismului omului modern, cartea stă sub semnul efortului de a surprinde  existenţa, tentând salvarea unora din momentele ei pe calea fixării lor în expresie, fiind astfel simultan întoarcere către sine şi către ceilalţi. Lucrarea este astfel rezultatul faptului de a fi întrebător, al situării unei bune părţi din existenţă în acest mod de a fi.

Articole înrudite