08 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus reţinerea şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Obreja Marcel-Ion sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, aceştia au solicitat magistraţilor Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de judecători, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale, a înregistrat, în perioada februarie 2008-martie 2009, în mod repetat, în evidenţa contabilă, operaţiuni nereale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 1.006.950 lei.
De asemenea, procuroriii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Medeleanu Costel-Didi, tot sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Faţă de inculpat, procurorii au dispus şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Probatoriul administrat în cauză, până acum, a arătat că inculpatul, în calitate de administrator al unei firme, a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada martie–decembrie 2008, operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 189.630, 85 lei.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzelor şi stabilirea răspunderii judiciare.


Articole înrudite