Ieri a fost o dublă sarbătoare pentru locuitorii comunei Schela: participarea la slujba religioasă de Înălţarea Domnului şi cinstirea Eroilor Neamului. Primarul Comunei Schela, Maricel Petrea, a ţinut să dedice câteva rânduri celor adormiţi pentru libertatea noastră: "Priveşte-i trecând, resemnaţi, spre vecie/ Păşind maiestuos ca lumea să ştie/ Că ei n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit/ Au luptat, au muncit, au tăcut şi-au murit!". Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul satului Negrea, Dan Hohotă, preotul Ionel Stoian de la Schela şi preotul Eugen Boldeanu de la Plevna.
Prichindeii satului Negrea, îndrumaţi de Maricica Tudose, au cântat şi au recitat poezii pregătite pentru această sărbătoare de aducere aminte.
Primarul a profitat de ocazie şi s-a adresat sătenilor care au luat parte la ceremonie cu rugămintea de a nu uita ce avem noi acum, comparativ cu cei din trecut, care au făcut nenumărate sacrificii: "Onoarea, patriotismul, recunoştinţa rămân scrise doar în gând. Îmi pare rău şi e păcat că nu suntem mulţumiţi de ceea ce avem. Nu ştiu cum ne rabdă bunul Dumnezeu. Avem de toate: sănătate, bucate... şi tot nu suntem mulţumiţi. Să nu uitaţi că nu aveam curent, TV... Acum nici nu concepem o oră fără curent electric sau fără cablu".
Sătenii au asistat la defilarea Poligonului de Tragere "Smârdan" şi au aprins lumânări pentru cinstirea ostaşilor căzuţi în campaniile 1877-1878, 1916-1918, 1941-1945. Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Galaţi a înmânat diplome de merit veteranilor de război din Schela, ajunşi la vârste onorabile, primarului Maricel Petrea - diplomă de merit pentru sprijinul acordat veteranilor de război, Primăriei Schela - Placheta "Patrie, Onoare, Jertfă".
În incheiere, primarul Maricel Petrea şi viceprimarul Milică Boldeanu au depus coroane de flori şi au înmânat diplome celor care au sărbătorit de curând 50 de ani de căsătorie.
Elevii prezenţi la ceremonie au învăţat o lecţie importantă cu această ocazie: să nu îngroape în uitare, eroii neamului!