A fost nevoie doar de o repriză mai serioasă de ploaie pentru ca traficul să se desfăşoare ca într-o mică Veneţie. Evident că nici de data asta canalizările nu au făcut faţă peste tot în oraş. Aşa a făcut ca în Valea Oraşului, pe o stradă mai retrasă, canalizările să dea ortul popii şi strada să se acopere de un strat de apă de câţiva centimetri. Apa nu a intrat însă în case. „Nu s-au înregistrat deocamdată fenomene desebite, excepţie făcând unele canalizări care nu au făcut faţă la debitul ploii torenţiale. Acum însă s-a dat drumul şi la staţia de pompare de la 11 Iunie, aşa că, dacă debitul ploii nu creşte sau nu apar alte reprize de ploaie torenţială, atunci vom lua alte măsuri”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.