Serviciul Judeţean de Ambulanţă, elicopterul SMURD, dar şi echipajele de poliţie au intervenit, numai în primele două zile ale weekend-ului, la trei cazuri grave.
Prima alarmă a fost dată la Suceveni, unde joaca ar putea să-l coste degetul pe un copil de 8 ani, care s-a ales cu degetul amputat pe când se juca la un leagăn metalic. Un elicopter a luat copilul şi l-a transportat la Bucureşti. „S-a intervenit pentru un copil în vârstă de opt ani care avea o amputaţie traumatică la degetul IV. Copilul a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti“, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. Se speră ca medicii să poată reface degetul.
Apoi, un bărbat în vârstă de 38 de ani dintr-o localitate de lângă Bereşti a fost descoperit de soţie, dis-de-dimineaţă, mort în propria casă. „Am fost solicitaţi în apropiere de Bereşti pentru un bărbat de 38 de ani care era însă deja decedat. Soţia spunea că acesta ar fi zis că a căzut de pe scuter înainte de a ajunge acasă, dar nu ar fi păţit nimic. De aceea nici nu ar fi cerut o opinie medicală. Urmează ca expertiza medico-legală să lămurească exact care a fost cauza morţii”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
Un alt caz a avut loc sâmbătă dimineaţa într-un bar din Galaţi. Un bărbat de 29 de ani, agent de pază se pare, şi un altul de 30 s-au luat la bătaie. Este posibil să fie vorba de un client care a creat probleme unui agent de pază. Cert este că la spital au ajuns amândoi. „Bărbatul în vârstă de 29 de ani prezenta plăgi la nivelul feselor, iar celălalt bărbat, de 30 de ani, avea traumatisme craniene”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi. Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, a precizat cms. şef Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. După ce vor fi audiaţi toţi cei implicaţi, se va afla şi de la ce a pornit conflictul.
