Când aproape toţi elevii sunt cu gândul la vacanţa de vară, cadrele didactice din cadrul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi se pregătesc de o nouă porţie de pregătire profesională. Este vorba despre un curs cu două module – Management organizaţional şi Comunicare şi leadership – care va începe pe 5 iulie. Vor lua startul acestui curs 120 de cadre didactice, împărţite în patru grupe. Cursurile vor fi susţinute de doi formatori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, au 15 credite (60 de ore) şi vizează directorii de şcoli, liderii de sindicat şi profesori.
„Toţi cei care se gândesc la performanţă în carieră trebuie să ia în calcul aceste cursuri. Mai ales că sunt gratuite, costurile fiind suportate din bugetul SIP Galaţi. Profesorii trebuie să ştie că multe cursuri, absolut necesare pentru întrunirea numărului de credite obligatorii, sunt contra cost”, ne-a explicat preşedintele SIP Galaţi, profesor Lidia Antoniu.
Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi se vor derula la Şcoala 17 din Galaţi. La jumătatea lunii august va mai fi organizat un curs asemănător, la care sunt aşteptaţi alţi 120 de salariaţi din învăţământ, iar în luna octombrie este aşteptată o a treia serie de cursanţi.