17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima ediţie a festivalului de cultură urbană, programată să aibă loc între 6 şi 8 mai pe Faleza Dunării, a fost amânată până la începutul lunii iunie, motivul fiind legat de condiţiile meteo nefavorabile care ar fi putut fi „inamicul numărul unu” al acţiunilor ce urmau să aibă loc. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentantul Asociaţiei Tinerilor Activi Civic (ATAC), care este unul dintre organizatori, prognozele meteo nefavorabile lunii mai nu ar fi permis susţinerea unui asemenea eveniment în aer liber, manifestările, al căror program a fost menţinut, urmând să aibă loc între 3 şi 5 iunie. Cei care doresc să se recreeze în aer liber vor putea trage o fugă pe Faleza Dunării, unde vor putea vedea gratuit demonstraţii de free dance, pot afla ce înseamnă parkour-ul, pot  viziona expoziţii de caricatură, artă plastică şi fotografică, precum şi piese de teatru puse în scenă în aer liber.

Articole înrudite