19 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Galaţi, în cooperare cu poliţisti din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, au defăşurat miercuri o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a străinilor în municipiul Galaţi, în zona portului, ocazie cu care au fost depistaţi doi cetăţeni chinezi cu şedere ilegală. Străinii intraseră în România în luna august 2010, în baza unei vize de scurtă şedere, în scop de afaceri, iar la expirarea termenului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
Avand in vedere cele constatate, pe numele cetăţenilor chinezi au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile, asiaticii „expiraţi” fiind totodată sancţionati contravenţional cu amendă de 400 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă privind regimul străinilor în România.


Articole înrudite