19 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De la începutul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit în autoturismele a doi cetăţeni moldoveni, ascunse în locaşe special amenajate, aproximativ 800 pachete cu ţigări în valoare de peste 2.500 lei, care erau destinate comercializării pe piaţa neagră. Inspectorii vamali au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, precum şi a celor două autoturisme în valoare de peste 50.000 lei, iar persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amendă de 5.000 lei fiecare.
Ziua de marţi, 7 septembrie, s-a dovedit a fi cu ghinion pentru S. Ion, în vârstă de 53 ani, cetăţean din R. Moldova, care s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier, pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca „Ford” înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, echipa comună formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunsă, în locaşe special amenajate în aripile faţă ale autoturismului, cantitatea de 8.180 ţigarete (409 pachete cu ţigări) marca „Plugarul” în valoare de 875 lei, cu timbru Republica Moldova. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către inspectorii vamali, iar persoana în cauză a fost sancţionata contravenţional cu amendă de 5.000 lei.
O zi mai târziu, la ora 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier s-a prezentat pentru a intra în ţara D. Serghei, în vârstă de 26 ani, cetăţean din R. Moldova, care conducea un autoturism marca „Audi” înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră, echipa comună formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse în autoturism, în locaşe special amenajate în rezervorul autoturismului, 7.600 ţigarete (380 pachete cu ţigări) marca „LM”, fără timbru, destinate comercializării. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 1.700 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către inspectorii vamali, iar persoana în cauză a fost sancţionata contravenţional cu amendă de 5.000 lei.
De asemenea, pentru că ţigările, în valoare totală de peste 2.500 lei, au fost ascunse în autoturisme în locaşe special amenajate în vederea sustragerii de la control, inspectorii vamali au luat şi măsura ridicării în vederea confiscării a celor două autoturisme, în valoare totală de peste 50.000 lei (Audi - 34.300 lei, Ford – 17.100 lei).


Articole înrudite