28 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Şoseaua udă, dar şi clasica traversare prin loc nepermis au dus la producerea a două grave accidente de circulaţie, la finalul săptămânii trecute. Cel mai grav dintre ele a avut loc în apropierea localităţii Corod, vineri noaptea. Doi tineri sunt acum în comă la Spitalul de Urgenţă după ce maşina în care se aflau a intrat, din cauza vitezei neadaptate, într-un stâlp. „Din primele cercetări reiese că un şofer în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe DJ251A, circulând dinspre Blânzi spre Corod, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, respectiv carosabilul umed, a pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat într-un stâlp situat în partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma coliziunii au fost răniţi grav, intrând în comă, atât şoferul cât şi un pasager în vârstă de 20 de ani”, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. În cauză s-a deschis un dosar penal.
Un alt accident a avut loc sâmbătă, pe strada Regiment 11 Siret. O femeie în vârstă de 39 de ani a ajuns la spital după o traversare neregulamentară. „O femeie în vârstă de 47 de ani, care conducea un autoturism pe strada Regiment 11 Siret, a surprins şi accidentat o altă femeie în vârstă de 39 de ani, care traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure”, a declarat insp. Iulian Matei. Şi în acest caz s-a deschis dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.


Articole înrudite