Patrula de intervenţie din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, în timp ce se deplasa pe itinerariul de patrulare, pe strada Nicolae Bălcescu, a observat în zona intersecţiei străzilor Brăilei cu Nicolae Bălcescu un autoturism ce aparţine societăţii de taxi SC Regal SRL, care staţiona pe banda a doua, împiedicând buna desfăşurare a traficului rutier, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Aurelia Bogatu. „Conducătorul auto a fost avertizat pentru a se pune în mişcare, prin semnale sonore şi deoarece acesta nu a reacţionat, a fost condus în parcarea aferentă blocurilor P, pentru degajarea traficului, şi a fost identificat ca fiind numitul G.L., de 37 ani, din Galaţi. Deoarece în timpul identificării s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, s-a solicitat sprijinul unui echipaj de la Poliţia Rutieră. În urma verificării cu aparatul etilotest, s-a stabilit o alcoolemie de 0,96‰. S-au întocmit actele procedurale, care împreună cu persoana în cauză au fost predate Poliţiei Rutiere, în vederea continuării cercetărilor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.