17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii gălăţeni au prins în flagrant o persoană care intenţiona să comercializeze 17  kilograme de mercur. Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Operaţiuni Speciale Galaţi şi cei ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Galaţi, în urma desfăşurării unor activităţi informativ-operative, l-au depistat în flagrant, în zona Gelateriei de pe strada Brăilei, pe S. Ionel, de 42 ani, din Galaţi, asociat la o societate comercială, cunoscut cu antecedente penale, care deţinea illegal cantitatea de 17 kilograme de mercur, pe care intenţiona să-l comercializeze. „În urma cercetărilor efectuate ulterior, poliţiştii au stabilit că acesta a condus pe raza municipiului Galaţi un autoturism, deşi avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de producere, deţinere sau orice alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat”, a precizat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi. Bărbatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Articole înrudite