25 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Poliţiştii anchetează un deces suspect care s-a înregistrat vineri dimineaţă într-o casă din localitatea Folteşti. O femeie în vârstă de 29 de ani a fost descoperită moartă în propria casă. Rudele care au găsit-o au sunat imediat la 112, sperând că mai au o şansă de a o salva. „Am fost solicitaţi la Folteşti pentru o tânără de 29 de ani, găsită moartă în casă. Nu a existat clar o cauză a decesului. Unii martori spuneau că ar fi cardiacă, dar nu existau acte medicale în acest sens. S-a făcut constatarea decesului, iar organele abilitate vor să clarifica cauza morţii”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. „Din primele cercetări a reieşit faptul că nu existau urme de violenţă pe cadavrul femeii. Corpul neînsufleţit a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, care va stabili care a fost cauza decesului”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.


Articole înrudite