16 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fetiţă lovită de TIR la Independenţa
Fetiţă lovită de TIR la Independenţa
Clipe de groază pentru o familie extrem de săracă din localitatea Independenţa. Unul dintre cei patru copii ai unei femei văduve şi bolnave a fost lovit de TIR pe când era nesupravegheată în faţa porţii. Se pare că micuţa ar fi încercat să traverseze şoseaua fără să se asigure şi asta era să o coste viaţa.
”Este vorba de o fetiţă de patru ani care a fost adusă de SMURD la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Are leziuni dar nu e în stare gravă, o internăm pentru a fi observată. Se pare că nu este primul copil al acestei mame care a fost victima unui accident de circulaţie pe când era nesupravegheat. Un alt copil a fost lovit de o căruţă şi operat la un spital din Bucureşti”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD Galaţi.
Poliţiştii care au făcut cercetarea la locul accidentului au concluzionat că acesta s-a produs pe fondul nesupravegherii copilului de către familie. ”Mihai R., un şofer de 41 de ani din judeţul Vâlcea, având permis din 1989, circula la volanul unui autocamion pe DN 25 Galaţi-Tecuci. Pe raza localităţii Independenţa a lovit un copil de 4 ani, Ionela Z., care era lipsită de supravegherea adulţilor. Din fericire, copilul nu a fost grav rănit”, a precizat Aurelian Ropotan de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere.
Bunica Ionelei este acum la Spitalul de Urgenţă cu nepoata sa, deoarece fiica mai are acasă un bebeluş. ”De când fata mi-a rămas văduvă, au alungat-o socrii cu toţi cei 4 copii şi acum eu îi ajut pe toţi cu pensia. Stăm cu chirie, copiii s-au îmbolnăvit cu TBC de la tată, care de aia a murit. Acum nu ştiu cum a fost cu accidentul, dar cred că de fapt a doborât-o curentul, că altfel avea ceva rupt. Dar uite că nu a păţit nimica. Am mai avut o nepoţică lovită de căruţă, dar acum e bine”, ne-a spus bunica fetiţei.


Articole înrudite