Gălăţenii au ieşit din nou în stradă luni seară. La ora 20.30, 1.500 de protestari se aflau în faţa Prefecturii Galaţi, blocând traficul în zonă. Acela a fost momentul când au început altercaţiile cu jandarmii, pentru că din grupul de protestarii începuse să se arunce cu pietre şi petarde înspre cordonul de militari din faţa instituţiei. Au avut loc mai multe îmbrânceli, unul dintre protestatari fiind ridicat de forţele de ordine.
Cu 20 de minute înainte de ora 22.00, grupul de protestatari se pune iar în mişcare în marş pe străzile oraşului, de data aceasta blocând o bandă de circulaţie. Destinaţia a fost Spitalul de Urgenţă din Galaţi, unde protestatarii au huiduit ambulanţe şi maşini de jandarmi strigând «Libertate!». Ei au reuşit să blocheze un sens de mers din strada Brăilei.
Protestul a fost însoţit şi aici de petarde şi pietre, pe care le aruncau spre grupurile de poliţişti, jandarmi sau presă. Odată cu intensificarea de petarde şi pietre aruncate, violenţele au excaladat. Jandarmii au încercat să disperseze grupul de protestatari, dar aceştia s-a refugiat pe aleile dintre blocuri, de unde, la adăpostul întunericului, au continuat tirul cu pietre luate de pe jos. Scutierii au intervenit în forţă folosind scuturile şi gazele lacrimogene, fiind ridicate 4 persoane. La ora 24.00, protestul s-a oprit.
„La protestul de aseară, 6 jandarmi au fost loviţi cu pietre, sticle şi petarde în tibie şi în umăr. Nu avem jandarmi internaţi sau care să necesite îngijiri medicale. În acest moment nu sunt persoane reţinute“, a informat, în această dimineaţă, Jandarmeria Galaţi.