19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Accident cu 4 victime la intersecţia Basarabiei cu Coşbuc
Galaţi: Accident cu 4 victime la intersecţia Basarabiei cu Coşbuc

La intersecţia dintre strada Basarabiei cu bulevardul George Coşbuc, din municipiul Galaţi, a avut loc, la data de 17 ianuarie 2024, în jurul orei 06:00, un accident rutier soldat cu rănirea a 4 persoane.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au stabilit faptul că o tânără, cu vârsta de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Basarabiei, dinspre strada Nae Leonard, când a ajuns la intersecţia cu bulevardul George Coşbuc ar fi efectuat viraj la stânga, cu intenţia de a se deplasa către strada Aurel Vlaicu, moment în care a intrat în impact cu un alt autovehicul, care circula din sens opus şi era condus de un tânăr de 22 de ani. În urma coliziunii, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public.
Au fost rănite 4 persoane, fiind vorba despre conducătorii auto şi despre doi pasageri aflaţi în cel de-al doilea autovehicul, o femeie de 41 de ani şi un bărbat de 27 de ani, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.


Articole înrudite