23 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Au fost emise primele tichete de energie pentru iulie şi august 2025
Galaţi: Au fost emise primele tichete de energie pentru iulie şi august 2025

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicaţiei informatice EPIDS, fiind emise primele tichete de energie pentru plata facturilor aferente lunilor iulie şi august 2025. Tichetul emis confirmă faptul că solicitantul este eligibil pentru acordarea sprijinului pentru energie.
Astfel, vineri, 19 septembrie 2025, s-a efectuat plata pentru primii 274.541 de beneficiari de tichet de energie, în valoare de 27.384.900 lei, iar începând de astăzi, 23 septembrie 2025, aceştia vor putea utiliza suma pentru plata facturilor de energie electrică, aferente lunilor iulie şi august.
"Procesul de stabilire a eligibilităţii cererilor înregistrate aferente lunilor iulie şi august 2025 este un proces în continuă desfăşurare, până la data de 27 septembrie 2025, dată limită de depunere a cererilor raportate la perioada menţionată anterior. După această dată, sprijinul financiar va fi acordat începând cu luna în care este depusă cererea, până la 31 martie 2026. Tichetul nu trebuie prezentat la achitarea facturii în oficiile poştale, nu este transmisibil şi nu poate fi utilizat pentru alte locuri de consum, în afara celui pentru care a fost acordat", precizează AJPIS Galaţi.


Articole înrudite