10 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grevă la Garda de Mediu
Grevă la Garda de Mediu

Angajaţii Gărzii de Mediu Galaţi au încetat, astăzi, lucrul, la ora 14.00, aceştia aflându-se timp de două ore în grevă de avertisment. Deşi Garda de Mediu Galaţi are 20 de angajaţi, din care 15 comisari, în faţa sediului Gărzii de Mediu Galaţi au ieşit la grevă doar 5 angajaţi ai Gărzii de Mediu, restul aflându-se pe teren sau la cursuri de perfecţionare, acolo unde, de asemenea, aceştia au întrerupt programul normal de lucru, au spus colegii lor.

Comisarii de mediu de la Galaţi sunt nemulţumiţi că salariile colegilor lor de la Garda Forestieră sunt duble sau chiar triple faţă de salariile celor de la Garda de Mediu, în condiţiile în care, spun protestatarii, comisarii gărzilor forestiere nu au decât atribuţii în domeniul forestier, în timp ce comisarii gărzilor de mediu au atribuţiuni în protecţia mediului în toate domeniile – apă, aer, pământ etc.
Acţiunea de protest este una stabilită la nivel naţional de Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, care a transmis un comunicat de presă: „Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul Mediului, a promis că susţine egalizarea salariilor, aşa cum este normal şi corect, între salariaţii gărzii de mediu şi cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuţii de monitorizare, inspecţie şi control. Deoarece până la această dată nu s-a materializat această promisiune şi gravă disfuncţionalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu a hotărât declanşarea grevei de avertisment, în data de 26 aprilie 2017, între orele 14.00 - 16.00. În această perioadă, nu se vor desfăşura activităţile specifice gărzii de mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al gărzii de mediu la nivel naţional”. 


Articole înrudite