Incident la miez de noapte, pe str. Brăilei! Tânără din Braniştea prinsă la volan fără permis

Persoană depistată la volan fără permis de conducere! Un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi a oprit în trafic, pentru control, la data de 17 martie 2025, în jurul orei 23.50, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, un autoturism condus de o tânără de 26 de ani, din localitatea Braniştea, judeţul Galaţi. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, aceasta a fost condusă la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool şi substanţe psihoactive. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar în funcţie de rezultatul acestora, vor fi luate măsurile legale, potrivit IPJ Galaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp