Căldura din apartamentele gălăţenilor pe timp de iarnă rămâne un subiect social fierbinte. Se ştie că încă de iarna trecută municipalitatea încearcă să închidă sistemul centralizat de termoficare care este ineficient, cu pierderi foarte mari, care generează cheltuieli uriaşe pentru bugetul local. Pentru a putea renunţa la acest sistem, Primăria municipiului Galaţi a lansat două programe alternative prin care toţi gălăţenii care nu încă centrale de apartament, să aibă acces la surse alternative de încălzire: acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei precum şi montarea a 20 de microcentrale de cartier. Aceste centrale sunt dedicate populaţiei, însă mai sunt şi instituţii la care municipalitatea ar trebui să le asigure căldură. În acest sens, municipalitatea a anunţat că s-a încheiat şi procedura de achiziţie publică pentru transformarea a patru puncte termice (PT Policlinică, PT Cristal, PT CFR 1 şi PT Plombă) în microcentrale de cartier, care vor furniza agent termic mai multor instituţii publice, cabinete medicale, etc. Oferta declarată câştigătoare este cea depusă de Asocierea Calorgal SA - Romterm SA, valoarea contractului fiind de 420.160 de lei fără T.V.A.
PT Policlinică deserveşte Facultatea de Medicină şi Farmacie, o serie de cabinete medicale şi Casa Armatei, PT Cristal deserveşte Instituţia Prefectului şi blocul Cristal (în care funcţionează mai multe instituţii publice), PT CFR 1 deserveşte instituţiile care funcţionează pe strada Domnească nr. 102 (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto, Serviciul Poliţiei Rutiere, Secţia 5 Poliţie), iar PT Plombă – Colegiul Medicilor şi Sala de Sport Puşkin. Câştigătorul contractului are la dispoziţie 60 de zile pentru aceste lucrări.
Cu privire la programele alternative derulate pentru populaţie, Primăria municipiului Galaţi a primit până miercuri, 24 octombrie a.c., 3.285 de cereri, dintre care peste 100 de cereri, în ultimele două zile. Au fost emise 2.777 de dispoziţii de plată şi 36 de dispoziţii de respingere a cererilor (exemple: solicitanţii nu au declarat toate veniturile, iar în urma verificărilor la ANAF s-a constatat că sumele raportate nu erau cele reale; unii dintre solicitanţi au beneficiat anul trecut de acest sprijin, motiv pentru care noua cerere a fost respinsă; printre solicitanţi s-au aflat şi gălăţeni care vor beneficia de agent termic furnizat de microcentralele de cartier, care, în aceste condiţii, nu pot accesa ajutorul financiar de 3.000 de lei, pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire).