Nenorocirea s-a abătut asupra unei familii din Galaţi când, pe 4 ianuarie, un petrolier pe care se aflau doi dintre membrii ei, tată şi fiu, marinari, a fost atacat de un avion, care a lansat o rachetă. Din păcate, în urma atacului a murit fiul, Eduard Curduman, în vârstă de 22 de ani, şi un alt membru al echipajului. Tatăl, Ilie Curduman, marinar de carieră, care se îmbarcase prima oară cu fiul pe aceeaşi navă, a scăpat. Familia marinarului gălăţean ucis în Libia, este în stare de şoc. Vecinii, în schimb, abia auziseră de dramă şi au ieşit imediat în aleea pe care locuieşte familia Curduman. Erau îngrijoraţi şi de starea de sănătate a mamei băiatului, care ar fi cunoscută ca fiind cardiacă, dar şi de durerea celorlalţi membri ai familiei, care deja erau strânşi în curte. „Era primul lui voiaj şi era încântat că pleacă pe aceeaşi navă cu tatăl său. Eu pe tată, pe Ilie, îl ştiu, de fapt ştiu toată familia. Sunt oameni muncitori şi la locul lor. Marinar de carieră, el, dar acum şi băiatul îi călca pe urme. Mare nenorocire ce s-a întâmplat”, spunea Gabriela Anghel, o altă vecină. „Mie chiar nu îmi vine să cred. Acum am aflat de la o altă rudă a lor care a trecut mai devreme pe stradă. Îl ştiu mai bine pe Eduard, ca de pe stradă, că am crescut aici. Tare era bucuros că pleacă în primul lui voiaj cu tatăl său”, a spus şi Florin Anghel, fiul Gabrielei.
Potrivit Ministerului de Externe, la data de 4 ianuarie 2015, o navă sub pavilion liberian şi cu armator grec, ancorată în portul Derna (Libia), a fost lovită de o rachetă lansată de către un avion de vânătoare neidentificat. Incidentul s-a soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, un cetăţean român şi un cetăţean grec, precum şi cu rănirea altor doi membri, cetăţeni filipinezi, care ulterior au fost transportaţi la ţărm pentru îngrijiri medicale. După incident, nava şi-a continuat cursul către Tobruk, cu destinaţia portul Pireu. Se pare că armata libiană ar fi autoarea atacului, crezând că sunt terorişti la bord, dar aceste informaţii sunt în curs de confirmare.