Poliţiştii locali de la ordine publică şi cei de la Serviciul Siguranţă Rutieră au aplicat în luna iunie 2018 un număr de 553 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 102.535 lei, la care se adaugă şi 182 puncte de penalizare, în cadrul Planului de măsuri - "Parcarea 2018". "Pentru perioada analizată, peste 350 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la HCL 260/2018, pentru parcarea autoturismului pe trotuar. Urmează un număr important de amenzi aplicate pentru abaterile prevăzute în OUG 195/2002 (oprirea interzisă - 61 sancţiuni contravenţionale, staţionare interzisă - 8 amenzi, acces interzis - 12 sancţiuni, acces interzis 3,5 t, etc.)", se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Galaţi.
Unde vor acţiona poliţiştii în luna iulie
În luna iulie, poliţiştii locali din cadrul secţiilor, cât şi cei de la Serviciul Siguranţă Rutieră, vor acţiona în următoarele locaţii:
- strada Siderurgiştilor, tronsonul cuprins între strada Anghel Saligny şi strada 1 Decembrie 1918;
- strada 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada 9 Mai;
- strada Ionel Fernic.
De asemenea, Poliţia Locală Galaţi precizează că în perioada februarie - iunie 2018, au fost aplicate peste 2.700 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 260.000 lei şi 1.057 puncte penalizare. Planul de măsuri - “Parcarea 2018” va continua la nivelul municipiului Galaţi până la finele anului.