Gălăţenii au venit duminică în număr foarte mare în parcarea mall-ului la prima ediţie a Pilot Festival organizat de IPA Regiunea 2 Galaţi. Au fost exerciţii de îndemânare moto şi auto.
“Este prima ediţie a competiţiei. Este prima astfel de manifestare după tragicul accident de pe faleză de acum mulţi ani. Este adevărat că acum nu este acelaşi gen de manifestare, suntem într-un cadru organizat şi avem alături toate structurile MAI, care vor face câte o demonstraţie. Alături de noi sunt şi cei de la Poliţia Locală, care îşi prezintă echipamentul tehnic din dotare”, a explicat Ion Melinte, preşedintele IPA Regiunea 2 Galaţi.
La concursul de îndemânate auto viteză fără a atinge jaloanele, o bătrână Dacia 1300 s-a comportat exemplar, făcând faţă cu brio încercării.
Marius Ariton, de 29 de ani, cascador din Bucureşti, a oferit spectatorilor o demonstraţie electrizantă de îndemânare cu motocicleta sa, primind în schimb ropote de aplauze. „Nu le recomand să facă ceea ce văd la mine decât după multă experienţă şi în locuri amenajate. De patru ani fac aşa ceva”, a spus cascadorul.
Micuţa Amalia, de şase ani, din Galaţi, a primit şi ea aplauze după ce a oferit o demonstraţie pe micuţa sa motocicletă, „De la cinci ani merg pe motocicletă. Şi fratele meu e motociclist. Îmi place şi nu îmi este frică”, a spus Amalia.
Motocicliştii şi-au mai măsurat şi îndemânarea la viteză şi menţinerea echilibrului. Au fost apoi curse de minikarturi. Nu au lipsit exerciţiile demonstrative tactice făcute de SMURD şi pompieri privind intervenţia la un accident dintre o maşină şi o motocicletă, cu doi răniţi, fiind necesară şi intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor. Spectatorii au putut observa şi un exerciţiu de dresaj canin cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră, câinii din dotare arătând cum se intervine la descoperirea de ţigări de contrabandă ascunse în maşini. Nu a lipsit nici expoziţia de maşini clasice.