10 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristi Gâscă, directorul fostei Poliţii Comunitare Galaţi, care începând cu 1 ianuarie s-a transformat în Poliţie Locală, potrivit unui act normativ al guvernului Boc, a prezentat vineri roadele activităţii desfăşurate pe parcursul anului trecut la nivelul instituţiei. La bilanţ au fost prezenţi viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, şefii inspectoratului Poliţiei de Frontieră, ISU Galaţi, Jandarmeriei Galaţi şi Poliţiei Transporturi. Directorul Cristi Gâscă a prezentat o sinteză a acţiunilor desfăşurate anul trecut de poliţiştii comunitari şi a ţinut să aprecieze activitatea poliţiştilor comunitari, a căror sarcină principală de serviciu a fost aceea de a-i descoperi pe cei care încalcă legea. Viceprimarul Nicusor Ciumacenco a afirmat că este importantă şi esenţială activitatea poliţiştilor comunitari pentru ca lucrurile să meargă cât mai bine în Galaţi, şi aici este vorba în principal de asigurarea liniştii şi siguranţei publice, dar că ar mai fi anumite lucruri de îndreptat. În mod normal bilanţul activităţii pe anul trecut al Poliţiei Comunitare nu putea fi prezentat fără să se amintească de faptul că începând cu 1 ianuarie Poliţia Comunitară s-a transformat în Poliţie Locală, ceea ce a adus şi o serie de modificări, una dintre cele mai importante fiind aceea că poliţiştii locali vor putea opri maşinile în trafic şi vor putea da amenzi şoferilor prinşi pe picior greşit. Una peste alta, chiar dacă actul normativ privind transformarea Poliţiei Comunitare în Poliţie locală a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, pentru ca poliţiştii locali să intre efectiv în pâine în privinţa tuturor sarcinilor care le revin potrivit noului act normativ, se aşteaptă aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local. Care întârzie, din motive care ne scapă.

Articole înrudite