30 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Premieră de weekend: "Tăblia de la marginea patului"
Premieră de weekend: "Tăblia de la marginea patului"

Ultima premieră a actualei stagiuni teatrale, care se încheie la finele acestei luni, va ieşi la scenă în weekend, în două spectacole succesive, vineri (26 iunie) şi sâmbătă (27 iunie), de la ora 19.00, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi. 

Spectacolul "Tăblia de la marginea patului" este o poveste cinică despre inadaptabilitatea bărbatului la femeia societăţii contemporane. Spectacolul este o modalitate inedită de a vorbi despre lucruri pe care aveam senzaţia că le cunoaştem, ca şi cum ni s-ar fi întâmplat nouă înşine sau pe care, pur şi simplu, doar le-am sesizat la cei din preajma noastră. Sunt lucruri cu care ne confruntăm zilnic, dar despre care ne este jenă să vorbim şi preferăm să vorbească alţii. Trei femei vorbesc despre barbaţii din viaţa lor cu dezinvoltură, uimire, admiratie şi umor. Spectacolul este cu siguranţă un dar oferit cu generozitate de regizorul Cătălin Vasiliu atât interpretelor, cât şi publicului spectator, după cum desprindem din prezentarea acestei piese. Aşa cum apare şi pe afişul spectacolului, distribuţia aduce în atenţia publicului nume mari ale teatrului gălăţean, două dintre actriţele îndrăgite şi binecunoscute la nivel naţional: Ioana Citta Baciu (în rolul Elvirei) şi Liliana Lupan (Ankara), dar şi alţi actori consacraţi sau în ascensiune pe scena teatrului din Galaţi: Ion Moldoveanu (Lerlia) şi Aureliu Bâtcă (Petru), precum şi Elena Ghinea, Oana Mogoş, Ştefan Forir, Răzvan Clopoţel, Vlad Ajder. Regia artistică este semnată de Cătălin Vasiliu, scenografia - Clara Creţu, aranjament muzical - Costas Ivanov, regia tehnică - George Breabăn iar Delia Gheorghe este sufleor.


Articole înrudite