Tribunalul Galaţi a amânat pentru luna septembrie 2014 judecarea cazului fostului prefect Emanoil Bocăneanu, după ce avocaţii inculpaţilor din dosar au absentat ieri la termenul de judecată. Fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu este arestat preventiv după ce a încălcat interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi. Fostul prefect s-a deplasat la Brăila unde s-a întâlnit cu un bărbat pentru a încerca să negocieze angajarea unui asasin în vederea uciderii unuia dintre denunţătorii din dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Bărbatul în cauză s-a speriat însă şi l-a denunţat pe Bocăneanu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, astfel că fostul prefect s-a întâlnit cu un investigator sub acoperire. Procurorii anticorupţie îl acuză pe fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu de numeroase fapte penale, printre acestea numărându-se traficul de influenţă, şantajul, instigarea la folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.