Într-un cadru festiv, SMURD Galaţi a sărbătorit, sâmbătă, la Grădina Botanică, 10 ani de la înfiinţare. Invitat de onoare la acest eveniment a fost dr. Raed Arafat, Ministrul Secretar de Stat în cadrul MAI. Ceremonialul aniversar a început cu binecuvântarea unui preot, iar apoi col. Ion Toma, şeful ISU Galaţi, a făcut o scurtă prezentare a activităţii SMURD. De la eveniment nu au putut lipsi autorităţile publice din Galaţi respectiv preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, dr. Angel Trifan, medic şef SMURD Galaţi, prefectul Gabriel Panaitescu, dar şi generalul Viorel Zaharia, comandantul ISU la momentul când a fost înfiinţat SMURD-ul la Galaţi. ”Eu sunt de cinci ani la pensie, dar de câte ori văd SMURD-ul am emoţii şi îi salut, discret. Le doresc mereu să ajungă cât mai repede la caz sau la spital. Vreau să îi mulţumesc doctorului Arafat, părintele SMURD, şi tuturor celor fără de care nu am fi fost aici”, a declarat gen. Viorel Zaharia. Raed Arafat a spus că nu se aştepta, în urmă cu 10 ani, să fie astăzi aici. ”Nu am cum să uit momentul acela când s-a înfiinţat SMURD Galaţi. Prefect era domnul Capră, dar nu mă aşteptam să vin aici, după 10 ani şi să găsesc toate acestea, printre care şi un elicopter, dar şi o bază aeriană, care urmează să fie funcţională. Azi am venit să sărbătorim şi să vă mulţumesc pentru tot cea ce ce faceţi. Sistemul a evoluat. Avem deja autospeciale noi pentru pompieri. Au fost achiziţionate autoscări noi, una dintre ele vă ajunge la Galaţi. Din câte ştiu, în acest moment nu aveţi o autoscară funcţională la Galaţi”, a declarat Raed Arafat.
La finalul ceremoniei, au fost oferite mai multe plachete, diplome de excelentă şi s-a urmărit şi un film despre SMURD Galaţi.
"Guvernul va emite un act normativ pentru simplificarea obţinerii avizărilor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu"
Raed Arafat a declarat că Guvernul va emite în curând un act normativ pentru simplificarea obţinerii avizărilor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, dar fără să existe un impact negativ asupra siguranţei. "Noi în continuare lucrăm şi acum la Ministerul de interne exista acte normative care vor schimba anumite acte pentru simplificarea obţinerii avizărilor şi autorizaţiilor fără impact negativ pe partea de securitate. Au fost analizate anumite lucruri, a fost o şedinţă condusă la nivelul premierului şi a fost doamna ministru Dan şi a fost atunci doamna ministru Shaideh la şedinţa respectivă şi s-au stabilit anumite măsuri de modificare a normelor actuale în sensul simplificării, lucru care urmează să apară în următoarele săptămâni", a spus Arafat, precizând ca un act normativ în acest sens este în curs de avizare. El a adăugat că este vorba despre un proiect de modificare a legislaţiei, dar fără să influenţeze siguranţa, şi "care este în lucru şi care urmează să fie avizat şi introdus la Guvern şi toate astea au un singur scop reducerea timpului şi simplificării obţinerii avizelor şi autorizaţiilor până la limita în care să nu influenţeze negativ securitatea".
IGSU poate aplica, începând de la 1 octombrie, sancţiuni administrative beneficiarilor sau proprietarilor de construcţii care ar trebui să deţină autorizaţie de securitate la incendiu şi nu au obţinut-o încă. Începând cu data de 1 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcţiilor care au obligaţia obţinerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravenţionala pentru nedeţinerea acestuia. Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 20.000 - 50.000 lei.