Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Galaţi a vrut să îşi pună capăt zilelor, într-un moment de supărare, cauzat, se pare, de o ceartă cu prietena lui. Totul s-a petrecut la ora trei dimineaţa în Galaţi. O femeie, se pare chiar mătuşa alături de care locuia, l-a descoperit şi a sunat la serviciile de urgenţă. Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, acolo unde a şi rămas internat. Vecinii nici nu puteau să creadă că tânărul şi-ar fi putut pierde într-atît cumpătul. Oamenii povestesc însă că baiatul a avut necazuri mari în familie.
„Era un băiat bun, dar părinţii au murit demult, pe unchi l-au găsit tot aşa, împuşcat... a lucrat în poliţie unchiul“, spunea un vecin al familiei.
Din fericire, arma pe care a folosit-o tânărul, un pistol cu gloanţe de cauciuc, nu i-a provocat răni grave.
„Bărbatul deţine în mod legal arma, din 2012, în scop de autoapărare“, a precizat Delia Rogojină, IPJ Galaţi. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru uz de armă neletală fără drept.