14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Senatul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi are un nou preşedinte
Senatul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi are un nou preşedinte

Desfăşurarea alegerilor în structurile şi funcţiile de conducere de la nivelul facultăţilor şi Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a continuat şi astăzi, 20 decembrie 2023, când Senatul instituţiei de învăţământ superior s-a întrunit pentru a-şi alege preşesedintele şi vice-preşedintele şi pentru a valida membrii acestei structuri de conducere.
Pentru funcţia de preşedinte al Senatului au fost doi candidaţi. Este vorba despre conf. univ. dr. Alexandru Nechifor şi prof. univ. dr. Aurel Nechita. În urma votului senatorilor, a fost desemnat să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului pe conf. univ. dr. Alexandru Nechifor. Funcţia de vicepreşedinte va fi ocupată tot de prof. univ. dr. habil. Claudiu Mereuţă.
Trebuie spus că Senatul universitar este compus din maximum 75% personal didactic şi de cercetare titulari, reprezentanţi ai fiecărei facultăţi, conform principiului stipulat în Carta universitară şi în metodologia de alegeri şi din minimum 25% reprezentanţi ai studenţilor.

"VĂ MULŢUMESC!
Cu profundă recunoştinţă şi onoare, doresc să adresez cele mai sincere mulţumiri celor care mi-au acordat încrederea lor prin votul exprimat în favoarea mea pentru funcţia de Preşedinte al Senatului Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Este o mare responsabilitate şi o onoare să fiu ales să conduc acest organism academic de înaltă prestanţă, iar voturile dumneavoastră reprezintă nu doar un mandat, ci şi o încredere în capacitatea mea de a servi în beneficiul întregii comunităţi universitare.
Apreciind în mod deosebit sprijinul vostru, mă angajez să rămân deschis la dialog, să ascult cu atenţie nevoile şi sugestiile voastre, contribuind astfel la construirea unei universităţi mai puternice şi mai incluzive. Contez pe colaborarea noastră fructuoasă în realizarea obiectivelor comune!", a transmis Alexandru Nechifor.


Articole înrudite