Poveste sângeroasă în Ajun de An Nou, petrecută în localitatea Oancea. Un bărbat de 45 de ani din comună, cunoscut a avea o fire violentă dar şi ca fiind consumator de alcool, şi-a înjunghiat concubina. Scandalul a pornit de la nişte cuvinte urâte aruncate între cei doi, ambii fiind sub influenţa alcoolului. O ambulanţă a intervenit la caz, dar efortul s-a dovedit inutil.
„Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost solicitat în localitatea Oancea pentru un caz de agresiune în familie. O femeie a fost înjunghiată de bărbatul alături de care trăia. Plaga era profundă, s-au făcut manevre de resuscitare şi femeia a fost transportată la cel mai apropiat spital, Spitalul de la Târgu Bujor, unde s-au continuat manevrele de resuscitare. Victima era sub influenţa alcoolului şi se pare că şi agresorul la fel", a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.
Din păcate, la scurt timp s-a declarat decesul femeii. Poliţiştii şi procurorii au descins la locul faptei şi au început cercetarea. Bărbatul şi-a recunoscut fapta.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din localitatea Oancea. Din materialul probator administrat în cauză până în acest moment a reieşit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, şi-a înţepat în umăr concubina, în vârstă de 41 de ani, provocându-i acesteia o hemoragie puternică. Partea vătămată a fost transportată la spitalul din Târgu Bujor, unde a decedat din cauza hemoragiei. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru al familiei”, a declarat Florin Oancea, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Bărbatul agresor a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile iar instanța i-a dat mandat pentru o lună după gratii. Îl aşteaptă ani grei după gratii. Cei doi concubini aveau împreună un copil minor.