18 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tango cu pumni la poliţie ori vals cu amendă de 500 de lei
Tango cu pumni la poliţie ori vals cu amendă de 500 de lei
Un gălăţean în vârstă de 26 de ani susţine că a avut o întâlnire cam dureroasă cu doi poliţişti, luni, pe la ora 1-2 dimineaţa. Tânărul cu pricina, component al formaţiei dance „4ever”, pe numele său Octavian Dinu, povesteşte că totul a început în faţa unui bloc din zona străzii Energiei, unde stătea şi fuma în compania unui prieten. „Atunci au venit doi poliţişti care ne-au cerut să ne legitimăm. Eu nu am avut actele la mine, aşa că m-au luat pe sus la poliţie, mi-au pus cătuşele şi acolo m-au bătut. M-au lovit şi cu genunchii în spate. La sfârşit m-au pus să semnez un proces verbal, dar nu am vrut. M-au amendat cu 500 de lei şi nici nu ştiu pentru ce. Îmi scot acum certificat medico-legal şi îi dau în judecată”, susţine Octavian Dinu. 
Bărbatul a ajuns la Spitalul de Urgenţă având o vânătaie la nivelul spatelui, urme roşii pe mână, de la cătuşe, susţine tânărul, dar şi geaca ruptă la o mânecă.
„Tânărul cântăreţ de dance care a ajuns la spital după un tango nereuşit la poliţie prezintă o echimoză la nivel spatelui, un ochi uşor înroşit, dar şi o leziune nemedicală, e vorba de geaca cu o mânecă ruptă. Rămâne de văzut acum să se lămurească cine a dat sau dacă s-a dat. Oricum, un lucru e bun aici - asta înseamnă că avem poliţişti pe stradă”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Poliţiştii au însă o cu totul altă variantă a întâmplării decât tânărul. „În jurul orei 1.30 s-a primit o sesizare telefonică pe 112 că în zona unui bloc de pe strada Energiei un grup de tineri sub influenţa băuturilor alcoolice face scandal şi deranjează locatarii. Un echipaj a pornit spre locul indicat şi acolo au găsit două persoane cărora li s-a cerut să se legitimeze. Tânărul de 26 de ani nu s-a legitimat şi drept urmare a fost dus la secţie şi amendat cu 500 de lei pentru că a deranjat vecinii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, cms. Cristina Tatulici.

Articole înrudite