Elicopterul SMURD Galaţi a efectuat deja primele două misiuni de salvare. Sâmbătă, doi copii, unul din Măcin şi altul din judeţul Galaţi, dar amândoi având aceeaşi vârstă, un an şi jumătate, au fost primnii pacienţi purtaţi în zbor de elicopterul gălăţean.
În primul caz, la Măcin, un copil mic a suferit o arsură chimică la ochii, probabil din pricina unui accident casnic. „L-am preluat şi l-am transportat la Spitalul de Urgenţă Brăila, unde oftalmologul a intervenit rapid. În acest caz era foarte importantă intervenţia rapidă, deoarece copilul îşi risca vederea. O altă intervenţie a avut loc tot pentru salvarea unui copil. Era vorba de un bebeluş care avea simptome de atac vascular cerebral, probabil din cauza vreunei malformaţii a sistemului circulator. Starea lui de sănătate era însă mult mai gravă, era în comă, de abia îi mai auzeam inima şi avea şi o stare septică Am reuşit să ducem copilul stabilizat la Bucureşti, la clinica Bagdasar Arseni. În ambele intervenţii a fost extrem de importantă viteza”, a precizat dr. Angel Trifan, medicul ce a intervenit la aceste cazuri, coordonator UPU SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.