Galaţiul încă mai plăteşte credite contractate pe vremea lui Stan şi Nicolae Recomandat

 
Vineri, 19 Iulie 2019 15:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Local Galaţi s-a reunit, joi, 18 iulie 2019, în şedinţă extraordinară pentru a aproba câteva puncte pe ordinea de zi care au vizat rezolvarea unor situaţii financiare care facilitează obţinerea unui împrumut în vederea achiziţionării a 40 de autobuze noi care să întinerească parcul auto al Transurb. În acest context, consilierii locali au aprobat majorarea capitalului social al companiei de transport public local cu 26,2 milioane de lei. Aceşti bani provin dintr-un credit în valoare totală de 100 de milioane de lei, dar care este destinat şi altor obiective de investiţii. În plus, municipalitatea va mai contracta un al doilea împrumut, de 84,9 milioane de lei, bani cu care se vor refinanţa două credite ”istorice” care au fost contractate în mandatele primarilor Dumitru Nicolae şi Marius Stan.

În deschiderea şedinţei extraordinare de consiliu local, primarul Ionuţ Pucheanu a explicat urgenţa acestor proiecte de hotărâri. Motivul care a stat la baza convocării unei şedinţe extraordinare a fost legat de faptul că Transurb trebuie să semneze luni, 22 iulie 2019. "Din cauza condiţiilor financiare actuale ale Transurb, un eventual credit ar fi fost mult prea scump, pentru că entităţile bancare ar fi trebuit să-şi acopere o marjă de risc mult mai mare, iar marja de risc se regăseşte într-o dobândă mai mare. Prin majorarea capitalului, se asigură finanţarea necesară pentru a semna contractul pentru cele 40 de autobuze necesare transportului în comun", a explicat primarul Ionuţ Pucheanu.

În consecinţă, capitalul social al Transurb se va majora cu 26,2 milioane de lei, din creditul contractat de primărie de 100 de milioane de lei de la Banca de Export Import a României EximBank SA. Diferenţa rămasă din cei 100 milioane de lei 43,7 milioane de lei sunt destinate asigurării cash flow-ului pentru alte două investiţii cu fonduri europene. Este vorba despre modernizarea străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918, precum şi pentru sistemul de e-ticketing, dar şi pentru achiziţia a 20 de autobuze hibrid.

Primarul municipiului Galaţi a mai explicat că a fost necesară contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 84,9 milioane de lei, de la EximBank, pentru a refinanţa două împrumuturi vechi contractate de la BRD - Groupe Société Générale şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). "BRD are dobândă ROBOR la şase luni plus 1,57 la sută, BERD are ROBOR la trei luni plus 2,25. Potenţialul împrumut cu EximBank înseamnă ROBOR plus 1,25, o dobândă mai bună decât cea ale ambelor bănci", a afirmat Ionuţ Pucheanu, care a subliniat şi faptul că din 2016 până la acest moment, Primăria a rambursat din împrumuturile contractate de primarii de dinainte 125 milioane de lei, bani care în fiecare an intră în zona bugetului de funcţionare şi care s-ar regăsi în bugetul de investiţii, dacă primăria nu ar fi fost nevoită să-i ramburseze.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu