
Polonia intenționează să obțină o parte din fondurile europene pentru apărare care nu au fost utilizate de alte state membre și pregătește proiectele pe care le va prezenta în negocierile cu Comisia Europeană. Varșovia și-a asigurat deja 43,7 miliarde de euro prin instrumentul SAFE, însă urmărește să acceseze și resursele financiare rămase disponibile, a anunțat marți viceministrul polonez al Apărării, Pawel Zalewski, potrivit Reuters.
Viceministrul polonez al Apărării a confirmat că există fonduri care nu au fost utilizate în cadrul SAFE, mecanismul european destinat finanțării proiectelor din domeniul apărării, iar Polonia este interesată să obțină acces la acestea.
„Va exista un joc de departajare în negocierile cu Comisia Europeană. Vom prezenta proiectele pe care le-am dori incluse în acest mecanism”, a declarat Pawel Zalewski într-un interviu acordat postului național de radio.
În cazul în care va obține finanțări suplimentare, Polonia ar putea utiliza fondurile pentru achiziția unor avioane militare de transport sau a unor aeronave destinate realimentării.
Polonia are deja semnat un acord de împrumut prin SAFE, în valoare de 43,7 miliarde de euro, destinat consolidării forțelor sale armate. Finanțarea este acordată în contextul eforturilor Uniunii Europene de a-și consolida securitatea și de a reduce riscurile geopolitice.
Instrumentul SAFE face parte din planul prezentat de Comisia Europeană în martie 2025 sub denumirea ReARM Europe și redenumit ulterior ReARM Readiness 2030. Prin acest plan, Uniunea Europeană urmărește mobilizarea unei sume de până la 800 de miliarde de euro, astfel încât blocul comunitar să dispună de o „descurajare credibilă” până în 2030.
România se află pe locul al doilea între statele membre în ceea ce privește alocarea prin SAFE. Țara noastră are acces la 16,68 miliarde de euro prin acest instrument, după Polonia.
Acordul de împrumut pentru România a fost semnat cu Comisia Europeană în luna mai, iar ulterior a intrat în procedura de aprobare în Parlament. Fondurile sunt destinate, la rândul lor, consolidării capacităților de apărare. (sursa stiripesurse.ro)
