Anchetă la UPU a Spitalului de Urgenţă Galaţi: O femeie a murit la doar 5 minute după ce a fost externată din spital

O anchetă internă şi un dosar penal pentru ucidere din culpă au fost deschise după o tragedie la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. Mariana Lăcătuş, o femeie de 67 de ani, a murit la doar 5 minute după ce a fost externată din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), unde medicii o trimiseseră acasă cu diagnosticul de colică biliară.

Femeia a fost adusă sâmbătă la spital cu ambulanţa, acuzând stări severe de rău, vomă, ameţeli, dar şi dureri abdominale şi toracice. Deşi fiicele pacientei au rugat insistent cadrele medicale să o interneze, menţionând că femeia este extrem de slăbită, abia se ţine pe picioare şi acuză dureri în piept, cererile lor au fost ignorate.

După aproximativ şase ore petrecute în UPU, timp în care i s-au administrat trei perfuzii, pacienta a fost externată. Medicul i-a prescris un tratament pentru colică biliară şi o reţetă pentru fizioterapie, dând asigurări familiei că pacienta nu are o stare gravă.

„Am insistat de trei ori la doamna asistentă şi la doctoriţă să o interneze, i-am rugat să o verifice mai atent, poate are nevoie de o operaţie. Mi s-a spus: «Nu, mama ta este sănătoasă tun, să facă tratamentul şi e ok». I-au făcut radiografie la cervicală în loc de ecografie, deşi pe ea nu o durea gâtul. În piept o durea întruna”, a declarat Ramona Radu, fiica femeii decedate.

Anchetă la UPU a Spitalului de Urgenţă Galaţi: O femeie a murit la doar 5 minute după ce a fost externată din spital

Familia a urcat-o pe femeie în maşină şi s-a îndreptat spre casă. La doar 5 minute după ce au intrat în locuinţă, femeii i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit. Echipajul medical chemat de urgenţă nu a mai putut face nimic altceva decât să declare decesul.

Rudele acuză cadrele medicale de neglijenţă şi susţin că nu i-au fost făcute investigaţii esenţiale, lăsând-o practic fără îngrijiri adecvate.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Galaţi susţin că pacientei i s-a făcut un EKG care la acel moment nu ar fi indicat un sindrom coronarian acut. Totuşi, reprezentanţii spitalului recunosc că nu i s-a efectuat o ecografie abdominală, deoarece spitalul nu asigură linie de gardă pe ecografie în weekend.

„Pacienta a fost evaluată clinic, s-au efectuat investigaţii de laborator, imagistice şi electrocardiogramă. Evoluţia a fost favorabilă sub tratament, motiv pentru care a fost externată. Linie de gardă pe ecografie nu avem, i s-a recomandat să o facă în ambulatoriu. Conducerea spitalului s-a autosesizat şi a constituit o comisie de audit clinic pentru a evalua managementul acestui caz”, a precizat dr. Liliana Dragomir, purtătorul de cuvânt al spitalului.

În paralel, poliţiştii au demarat o anchetă penală.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, a declarat comisarul-şef Felicia Tudoran, din cadrul IPJ Galaţi.

Familia Marianei Lăcătuş doreşte să depună plângere şi la Parchet, precizând că tatăl lor a murit în condiţii similare în acelaşi spital în urmă cu trei ani. Fiicele îndoliate speră ca de această dată să se ia măsuri concrete.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp