Sarcopenia la câini și pisici: pierderea tăcută a masei musculare odată cu înaintarea în vârstă

De ce își pierd animalele de companie forța și masa musculară pe măsură ce îmbătrânesc și ce putem face pentru a le menține sănătatea și mobilitatea?

Îmbătrânirea animalelor de companie nu înseamnă doar apariția firelor albe, încetinirea ritmului de viață sau reducerea activității fizice. Un proces mai puțin vizibil, dar cu implicații importante asupra sănătății și calității vieții, este sarcopenia – pierderea progresivă a masei musculare asociată înaintării în vârstă.

Deși este întâlnită atât la câini, cât și la pisici, această afecțiune pare să aibă o relevanță clinică deosebită în cazul pisicilor vârstnice. Nediagnosticată la timp, sarcopenia poate conduce la slăbiciune musculară, mobilitate redusă, fragilitate fizică și o diminuare semnificativă a calității vieții.

Ce este sarcopenia și cum o recunoaștem?

Sarcopenia reprezintă pierderea progresivă a masei musculare scheletice și a forței musculare, asociată procesului natural de îmbătrânire și care apare independent de o boală subiacentă.

Este important să facem diferența între sarcopenie și cașexie. Dacă prima este asociată în principal cu înaintarea în vârstă, cașexia reprezintă un sindrom metabolic complex, întâlnit în special în contextul unor afecțiuni cronice, precum cancerul sau boala renală.

La animalele de companie, pierderea masei musculare se poate instala lent și poate trece neobservată mult timp. Proprietarii observă adesea că animalul slăbește, că membrele posterioare devin mai subțiri sau că îi este tot mai greu să sară, să urce scările ori să se ridice după o perioadă de repaus.

Uneori, greutatea corporală rămâne aparent constantă, deoarece pierderea musculaturii este compensată de acumularea țesutului adipos. Tocmai de aceea, simpla cântărire a animalului nu este suficientă pentru evaluarea stării sale nutriționale.

De ce apare sarcopenia la animalele vârstnice?

Nu există o singură cauză responsabilă pentru apariția sarcopeniei. Este vorba despre un proces multifactorial, determinat de modificări metabolice, hormonale și fiziologice care se acumulează odată cu înaintarea în vârstă.

Unul dintre mecanismele principale este dezechilibrul dintre sinteza și degradarea proteinelor. Pe măsură ce organismul îmbătrânește, capacitatea de a utiliza eficient proteinele alimentare pentru construirea și repararea țesutului muscular scade. În același timp, procesele de degradare a proteinelor pot deveni predominante, favorizând pierderea treptată a masei musculare.

Un alt factor important este reducerea activității fizice. Durerile articulare, osteoartrita și alte afecțiuni specifice vârstei determină frecvent animalele să se miște mai puțin. Mușchii insuficient solicitați își pierd treptat volumul și forța, ceea ce accentuează dificultățile de deplasare. Se creează astfel un cerc vicios: durerea reduce mișcarea, inactivitatea favorizează atrofia musculară, iar slăbiciunea face activitatea fizică și mai dificilă.

La acestea se adaugă modificările hormonale, inflamația cronică de intensitate redusă și stresul oxidativ. Scăderea unor semnale hormonale implicate în menținerea țesutului muscular, creșterea citokinelor inflamatorii și disfuncțiile mitocondriale pot contribui la accelerarea degradării musculare.

Nu trebuie neglijat nici aportul alimentar. Apetitul redus, problemele dentare, dificultățile digestive sau o dietă inadecvată din punct de vedere caloric și proteic pot accentua pierderea masei musculare.

Când începe pierderea masei musculare?

Studiile efectuate pe câini au evidențiat că pierderea progresivă a masei musculare poate începe în jurul vârstei de 9–11 ani, deși momentul apariției diferă în funcție de talie, rasă, starea de sănătate și stilul de viață.

La pisici, fenomenul devine deosebit de important la vârste înaintate, fiind frecvent observat după 12–15 ani. Totuși, sarcopenia nu trebuie considerată o consecință inevitabilă și lipsită de importanță a îmbătrânirii.

Mai mult, pierderea masei musculare poate fi uneori un semnal timpuriu al unei afecțiuni încă nediagnosticate. De exemplu, pisicile care dezvoltă boală renală cronică pot începe să piardă în greutate cu până la trei ani înainte de stabilirea diagnosticului.

Prin urmare, modificările compoziției corporale trebuie privite nu doar ca semne ale îmbătrânirii, ci și ca posibili indicatori ai unor probleme medicale.

Evaluarea masei musculare, esențială în consultația veterinară

Identificarea timpurie a sarcopeniei începe cu o evaluare nutrițională corectă, care ar trebui să facă parte din examinarea periodică a fiecărui animal.

Medicul veterinar trebuie să urmărească trei parametri principali:

• Greutatea corporală, pentru identificarea variațiilor în timp.
• Scorul condiției corporale (BCS), care oferă informații despre cantitatea de țesut adipos.
• Scorul condiției musculare (MCS), care permite aprecierea masei musculare și a eventualei atrofii.

Evaluarea masei musculare presupune atât examinarea vizuală, cât și palparea unor regiuni anatomice precum coloana vertebrală, omoplații, craniul și oasele bazinului.

În funcție de gradul de pierdere musculară, medicul veterinar poate încadra pacientul într-una dintre următoarele categorii: masă musculară normală, atrofie ușoară, moderată sau severă.

Pentru o evaluare mai obiectivă pot fi utilizate și metode imagistice. Ecografia și tomografia computerizată permit aprecierea masei musculare, iar o tehnică ecografică mai recent propusă, denumită „Vertebral Epaxial Muscle Score” (VEMS), urmărește evaluarea musculaturii epaxiale, situată de-a lungul coloanei vertebrale.

Deși unele metode avansate, precum tomografia computerizată și rezonanța magnetică, oferă informații detaliate, costurile și accesibilitatea lor limitează utilizarea de rutină. În practica veterinară, examinarea clinică atentă și monitorizarea periodică rămân instrumente deosebit de importante.

Nutriția, un aliat în menținerea masei musculare

Deși alimentația nu poate preveni în totalitate sarcopenia, intervenția nutrițională adecvată poate contribui la încetinirea pierderii masei musculare și la menținerea unei condiții fizice mai bune.

Un prim obiectiv este asigurarea unui aport suficient de proteine de bună calitate. Animalele vârstnice au nevoie de o atenție deosebită în ceea ce privește aportul proteic, deoarece utilizarea proteinelor pentru menținerea musculaturii devine mai puțin eficientă odată cu înaintarea în vârstă.

Orientările nutriționale menționează valori de aproximativ 2,55 g proteine/kg greutate corporală pentru câinii adulți sănătoși și 5 g/kg pentru pisicile adulte sănătoase. Aceste valori trebuie însă interpretate în contextul necesarului energetic, al calității proteinelor și al particularităților fiecărui pacient, nu utilizate ca prescripții individuale.

Restricționarea proteinelor ar trebui făcută numai atunci când există o indicație medicală clară. În cazul animalelor cu afecțiuni renale sau alte boli cronice, dieta trebuie adaptată individual, în urma evaluării medicului veterinar.

Și aminoacizii au un rol important în menținerea masei musculare. Unele cercetări au arătat că suplimentarea cu lizină, independent de cantitatea totală de proteine, ar putea contribui la reducerea pierderii masei corporale slabe la pisicile vârstnice.

Aportul caloric trebuie, de asemenea, adaptat vârstei și nevoilor individuale. În general, câinii seniori pot avea nevoie de mai puține calorii, în timp ce unele pisici foarte în vârstă pot necesita un aport energetic mai mare pentru a-și menține greutatea și masa corporală.

O atenție specială trebuie acordată schimbărilor de apetit. Hrănirea în porții mai mici și mai frecvente, precum și îmbunătățirea palatabilității hranei, pot ajuta animalele care consumă cantități insuficiente de alimente. Alegerea potențiatorilor de aromă trebuie făcută însă cu grijă, mai ales în cazul pacienților cu boli cardiace sau renale, pentru care aportul de sodiu și fosfor poate necesita restricții.

Acizii grași omega-3 cu lanț lung, în special EPA și DHA, proveniți din uleiul de pește, pot contribui la modularea proceselor inflamatorii. Sursele vegetale, precum uleiul din semințe de in, nu reprezintă însă un substitut echivalent pentru EPA și DHA la câini și pisici, deoarece conversia lor în acești acizi grași este limitată.

Mișcarea și monitorizarea, parte din îngrijirea animalului senior

Menținerea activității fizice este un alt element important în susținerea sănătății musculare. Exercițiile trebuie adaptate vârstei, capacității de efort și eventualelor afecțiuni articulare sau neurologice.

Plimbările regulate, activitățile moderate și exercițiile recomandate de medicul veterinar pot contribui la menținerea mobilității și a funcției musculare. În cazul animalelor cu dureri articulare, tratarea afecțiunii de bază este esențială pentru întreruperea cercului vicios dintre durere și inactivitate.

La fel de importantă este monitorizarea periodică a greutății și a condiției musculare. O schimbare aparent minoră a conformației corporale poate reprezenta primul indiciu al unei probleme care merită investigată.

Un diagnostic timpuriu înseamnă o bătrânețe mai bună

Sarcopenia nu trebuie privită ca o simplă consecință inevitabilă a vârstei. Pierderea musculaturii afectează capacitatea animalului de a se deplasa, de a se juca, de a urca sau de a-și desfășura activitățile obișnuite.

Identificarea precoce, evaluarea nutrițională periodică, alimentația adaptată și menținerea unei activități fizice corespunzătoare pot contribui la încetinirea deteriorării musculare și la păstrarea independenței funcționale.

Pentru câinii și pisicile seniori, îngrijirea nu înseamnă doar tratarea bolilor care apar odată cu vârsta, ci și protejarea masei musculare, a mobilității și a calității vieții. Uneori, diferența dintre o bătrânețe dificilă și una activă începe cu observarea unui semn aparent banal: pierderea treptată a musculaturii.