04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acuzaţii: Damă de companie bătută de Florin Salam într-o cameră de hotel
Acuzaţii: Damă de companie bătută de Florin Salam într-o cameră de hotel

Interpretul de manele Florin Salam este acuzat că, în 1 ianuarie, ar fi agresat o tânără de 23 de ani, într-un hotel din Bucureşti. A fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, scrie News.ro. „La data de 1 ianuarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani”, a transmis, marţi, Poliţia Capitralei. Sursa citată a precizat că a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la adresa menţionată, în vederea administrării probatoriului. „Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au mai transmis poliţiştii. Surse judiciare au menţionat, pentru News.ro, că cel vizat este interpretul de manele Florin Salam, iar victima este cunoscută ca damă de companie, potrivit Digi24.ro.


Articole înrudite