06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reguli ciudate, obligatoriu de respectat, din codurile rutiere ale altor ţări
Reguli ciudate, obligatoriu de respectat, din codurile rutiere ale altor ţări

Codurile rutiere ale unor ţări precum Statele Unite, China, Marea Britanie şi altele conţin unele dintre cele mai ciudate reguli pentru acest domeniu. Motorul de căutare Kayak.fr a dezvăluit câteva dintre cele mai surprinzătoare asemenea prevederi ce trebuie respectate, chiar dacă ele pot părea caraghioase sau absurde, potrivit site-ului 20minutes.fr, care oferă câteva exemple.

• În statul Kentucky din SUA, femeile pot conduce maşina în costum de baie, dar numai dacă sunt rănite, sunt însoţite de doi poliţişti sau deţin o armă pentru a se apăra în caz de atac. 'Această regulă datează din 1920 şi nu a fost actualizată niciodată', spune Emmanuelle Chiamisa, şef comunciare la Kayak.fr.

• În Cipru este interzis să mănânci sau să bei la volan, orice ar fi. O măsură bună pentru siguranţa rutieră, dar greu de respectat în perioade de caniculă.

• Germania este considerată de mulţi europeni paradisul nudiştilor. În această ţară se poate de altfel conduce maşina şi în costumul lui Adam. 'În Germania, maşina este considerată spaţiu privat unde poţi face ce vrei', arată Emmanuelle Chiamisa. Se recomandă totuşi să se poarte ciorapi pentru că, în caz de accident, asigurările nu acoperă situaţiile în care conducătorul auto nu este încălţat. De altfel, înainte să coboare din vehicul, ocupanţii trebuie să se îmbrace, în caz contrar putând fi amendaţi.

• În Marea Britanie, călătorii care simt nevoia să se uşureze pe marginea drumului o pot face, dar cu două condiţii: să o facă lângă roata din spate şi să ţină în permanenţă mâna dreaptă pe maşină. 'Acest gest are fără îndoială menirea să arate că maşina este cea a conducătorului auto şi că acesta nu urinează pe alta', este de părere Chiamisa.

• Italienii ţin la câini ca la ochii din cap. Dovada este că aceştia trebuie să poarte centură de siguranţă atunci când sunt transportaţi cu maşina.

• În China, turiştilor nu le este permis să conducă maşini. Incredibil, dar adevărat. Dacă vor să meargă cu maşina, trebuie să apeleze la taxiuri sau la maşini cu şofer. 'China nu a semnat convenţia care autorizează folosirea permiselor internaţionale', explică Chiamisa.

• În Emiratele Arabe Unite, cămilele au prioritate de trecere în intersecţii faţă de maşini. 'În caz de accident, conducătorul auto trebuie să îi plătească o despăgubire proprietarului cămilei', precizează şeful de comunicare al Kayak.fr.

• În statul Minnesota din SUA gorilele pot fi transportate cu maşina, însă numai în dreapta şoferului, pe aşa-zisul loc al mortului, şi niciodată pe bancheta din spate.

• O regulă care ar putea părea misogină este că în California femeile nu au dreptul să conducă în halat. Se consideră poate că, îmbrăcate astfel, ar distrage atenţia automobiliştilor, care ar fi mai puţin atenţi la drum.

• În Danemarca, conducătorii auto trebuie să se uite sub maşină înainte să demareze, să vadă dacă nu este cineva dedesubt.


Articole înrudite