20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
TikTok a actualizat Regulile Comunităţii
TikTok a actualizat Regulile Comunităţii

TikTok a actualizat recent Regulile Comunităţii. Acestea reprezintă o serie de norme şi un cod comun de conduită care se aplică tuturor celor de pe platformă, creat pentru a oferi un spaţiu sigur şi primitor pentru toţi cei din comunitatea TikTok.
Astfel, pentru prima dată, platforma anunţă Principiile Comunităţii TikTok pentru a ajuta oamenii să înţeleagă deciziile care au fost luate pentru a menţine platforma un loc sigur şi pentru a creşte gradul de încredere. Aceste principii se bazează pe angajamentul platformei de a susţine drepturile omului şi sunt aliniate la cadrele juridice internaţionale.
De asemenea, aceste principii ghidează deciziile TikTok legate de modul în care moderează conţinutul, astfel încât platforma să fie corectă în acţiunile sale, să protejeze demnitatea umană şi să atingă un echilibrul între exprimare şi prevenirea prejudiciilor.
Pentru a formula unele dintre cele mai cuprinzătoare actualizări ale Regulilor Comunităţii de până acum, TikTok a consultat peste 100 de organizaţii din întreaga lume, precum şi membri din comunitatea sa. Contribuţia lor a ajutat platforma să-şi consolideze regulile şi să răspundă la noi şi posibile ameninţări. Unele dintre schimbările cheie sunt:
• Dezvoltarea regulilor TikTok privind modul în care platforma tratează synthetic media, care reprezintă conţinut creat sau modificat de tehnologia AI;
• Includerea „triburilor” ca atribut protejat în politicile TikTok, pentru a proteja membrii care fac parte dintr-un trib de discursul şi comportamentul instigator la ură;
• Mai multe detalii despre activitatea TikTok de a proteja integritatea civică şi electorală, inclusiv poziţia platformei faţă de conturile guvernului, politicienilor şi partidelor politice.
Noile Reguli ale Comunităţii vor intra în vigoare din 21 aprilie. În următoarele luni, TikTok va oferi formare suplimentară moderatorilor platformei pentru a ajuta la aplicarea eficientă a acestor reguli actualizate pe măsură ce încep să se implementeze.
TikTok a reunit într-un singur loc toate informaţiile despre regulile şi standardele sale, astfel încât oricine, de la creatori la cercetători, să poată obţine ceea ce are nevoie, pe baza feedback-ului pe care platforma l-a adunat. TikTok a revizuit modul în care organizează regulile din punct de vedere tematic pe diferite subiecte şi pentru fiecare dintre acestea (de exemplu, Sănătate mintală şi comportamentală), explică mai întâi pe scurt ceea ce platforma nu permite, apoi oferă mai multe detalii, cum ar fi definiţii şi gama de acţiuni pe care le poate lua. De asemenea, TikTok a stabilit cei patru piloni ai abordării sale faţă de moderare:
1. Eliminarea conţinutului neconform (care încalcă regulile) de pe platformă.
2. Restricţionarea în funcţie de vârstă a conţinutului, pentru a fi vizualizat doar de adulţi (cu vârsta de cel puţin de 18 ani).
3. Menţinerea standardelor de eligibilitate pentru Fluxul Pentru Tine (FPT) pentru a se asigura că orice conţinut care poate fi promovat de sistemul de recomandare este adecvat pentru un public larg.
4. Responsabilizarea comunităţii TikTok prin furnizarea de informaţii, instrumente şi resurse.
Actualizarea recentă a Regulilor Comunităţii extinde şi strategia de aplicare prin:
• Distribuirea mai multor informaţii despre măsurile luate de TikTok împotriva conturilor care încalcă regulile sale, în urma actualizării de la începutul acestui an şi clarificarea faptului că platforma nu permite utilizarea mai multor conturi pentru a ocoli în mod intenţionat regulile sau aplicare a acestora.
• Explicarea observaţiilor pe care TikTok le ia în considerare atunci când aplică regulile pe baza intereselor publice şi poziţia platformei faţă de conţinutul care critică personalităţile publice.
• Oferirea mai multor detalii despre modul în care TikTok foloseşte etichetele informative, avertismentele şi ecranele cu opţiune de participare (opt-in screens).
TikTok împărtăşeşte cu mândrie aceste Reguli ale Comunităţii actualizate, ocazie prin care oferă utilizatorilor mult mai multă transparenţă cu privire la reguli şi la modul în care platforma le aplică. TikTok este recunoscător membrilor comunităţii şi tuturor experţilor externi care au contribuit şi continuă să ajute platforma să dezvolte aceste reguli, pentru a fi cu un pas înaintea eventualelor ameninţări.
TikTok crede că toată lumea merită să se simtă în siguranţă în online şi că acest sentiment reprezintă cheia pentru ca utilizatorii să-şi poată exprima imaginaţia şi creativitatea. Cu acest gând, platforma continuă să investească şi să lucreze pentru a menţine TikTok un loc sigur, incluziv şi autentic pentru comunitatea globală, astfel încât să poată crea, descoperi şi conecta, potrivit unui comunicat al TikTok.


Articole înrudite