Oraşul belgian Blankenberge, din nordul ţării, preconizează să amplaseze în diferite puncte hrană cu anticoncepţionale destinată pescăruşilor pentru a reduce astfel numărul acestor păsări, relatează EFE.
Prezenţa pescăruşilor în zonele de coastă este foarte răspândită şi de multe ori devine o adevărată bătaie de cap pentru locuitorii din zonă, din cauza prejudiciilor aduse clădirilor, temperamentului lor agresiv şi zgomotului provocat.
"Vom fi primii în Europa, deşi ideea nu este nouă.Tehnica a fost deja implementată la Veneţia şi Barcelona, dar în cazul porumbeilor. Încă nu a fost testată pentru pescăruşi", a explicat primarul oraşului, Ivan De Clerck.
Primăria din Barcelona a instalat anul trecut dispozitive care furnizează mălai amestecat cu nicarbazin (B2b), o substanţă contraceptivă pentru păsări, iar numărul porumbeilor a scăzut cu aproximativ 20 % în primul an şi cu 70-80 % după 4 sau 5 ani.
Încă nu s-a stabilit data lansării proiectului la Blankenberge, însă de săptămâna viitoare se prevede o cartografiere a oraşului cu ajutorul dronelor pentru a detecta cuiburile de pescăruşi.
Pe de altă parte, Asociaţia Flamandă de Protecţie a Păsărilor a considerat măsura drept "o prostie" şi asigură că doar câţiva pescăruşi vor înghiţi aceste pilule contraceptive, ceea ce nu va evita ca majoritatea păsărilor să se reproducă în continuare.
Un oraş din Belgia vrea să administreze pilule anticoncepţionale pescăruşilor
Marți, 17 Aprilie 2018 00:00
Publicat în
Mozaic
Articole recente - M.C.M.
Mai multe din această categorie:
« Mii de pinguini albaştri, descoperiţi morţi pe coasta Noii Zeelande
Episoadele de caniculă la nivelul oceanelor au efecte devastatoare în timp »